O mărturie despre refugiaţii sirieni din Liban


abalint

26 august, 2013

Sunt anumite persoane care nu te pot lăsa indiferent atunci când le întâlnești. Fie datorită bogăției interioare, fie datorită modului de viață ori a evenimentelor trăite, tu rămâi atins în profund. O tabără de refugiați nu e doar un loc mizer în care viețuitorii își doresc să se petreacă ceva bun în viitorul cât mai apropiat ci un context care te poate bulversa pentru că astfel atingi cu degetul ceea ce nu e bine, ceea ce nu e corect, absurditatea dintr-un anumit context. Am avut parte de o astfel de întâlnire zilele trecute. La poalele muntelului ce trasează granița cu Siria, pe teritoriul Libanului, se află mai multe tabere de refugiați. Împreună cu un frate și un ghid am vizitat una dintre ele.

Cu permisiunea responsabilului intrăm… Un copil se îmbăia într-o apă nu tocmai curată. Umblăm peste tot. Vedem două femei care fac de mâncare în aer liber. Se ivesc multe fețe curioase. Ne salutăm. Graiul zâmbetului ne ajută să comunicăm din ce în ce mai bine cu cei inocenți, cu copiii care depășesc primii barierele… Apoi suntem invitați într-un cort: e un cort mărișor, în mijlocul taberei. În dialog aflăm că sunt ridicate 40 de corturi pe terenul unui localnic. Acestuia i se plătește pentru loc. În plus se plătește pentru apă și curent. Nici lemnele pentru construirea corturilor nu au fost gratuite, iar în lunile ploioase de iarnă te întrebi cum vor sta oamenii în ele. În timp ce vorbim, un baiat de vreo 14 ani are o criză de epilepsie. Părinții ne arată rezultatele analizelor și ne spune de cât ajutor ar avea nevoie.

Ultimii refugiați au sosit acum șase luni din Homs. Este evidentă dependența de unele ajutoare care uneori ajung cu greutate. Femeile când găsesc lucrează pământul proprietarilor din zonă, iar pe bărbați îi vezi ca în Evanghelie pe la intersecții așteptând ca cineva să îi tocmească la lucru. Copiii în timpul verii nu au prea multe ocupații, iar în timpul școlii merg la o școală publică din sat. Ultima parte a vizitei a fost mult mai animată pentru că am cerut permisiunea de a face fotografii. Iar pentru a fi totul mai autentic copiii au primit aparatul de fotografiat pentru a focaliza ei mai bine realitatea pe care o trăiesc.

În Liban sunt asociații care îi ajută. Situația este însă foarte dificilă căci numărul celor care au fugit din fața războiului este foarte mare. Se vorbește în fond de peste 900.000 refugiați în Liban, o țară de dimensiuni destul de reduse. Această situație însă nu se va schimba atâta vreme cât dincolo de munți tunetele artificiale nu încetează.

Să ne rugăm pentru pace !

Fr. Lucian Abalintoaiei, misionar în Liban

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s