Povestea micuţei Sofia


 

Este o istorioară care a primit mai bine de 16.000 de like-uri.

 

sofia1

Mi s-a tăiat răsuflarea când am văzut pentru prima dată fotografia fetiţei. Membrele erau lungite pe pătuţul de metal, iar coastele aproape îi intrau în piept. Şosetele dungate – unica piesă de vestimentaţie de pe corpul ei prăpădit – aproape că îi cădeau din picioruşele minuscule. Membrele nu păreau mai groase decât degetele mele. Parcă ar fi ieşit de la Auschwitz sau Dachau, nu de la o casă de copii.

M-am uitat, apoi, la fişa ei personală şi am rămas înmărmurit. Sofia, o fetiţă de aproape patru ani, dintr-o ţară din Estul Europei (Bulgaria), cântărea 4,5 Kg. Doar 4,5 Kg, la vârsta de patru ani. Atât cântărea fratele meu când s-a născut, nicidecum la vremea grădiniţei!

În calitate de voluntar la Reece’s Rainbow, o organizaţie care susţine adopţiile şi care se ocupă de copii cu dezabilităţi din multe părţi ale lumii, cunosc statisticile, am auzit istorii, ba chiar am putut să constat personal: copii cu dezabilităţi – precum sindromul Down, spină bifidă, paralizie cerebrală, HIV/SIDA, albinism sau chiar palatoschizis – deseori sunt neglijaţi, în special în alte ţări. Asta înseamnă mai puţină mâncare, educaţie, resurse şi iubire. Părinţii care aduc pe lume copii cu sindromul Down, precum Sofia, cred că sunt un blestem şi că e mai bine să fie duşi la azil. În orice caz, dacă nu sunt daţi vreo undeva, sunt consideraţi o pacoste şi, deci, trataţi ca atare.

Datorită acelui cromozom excedentar, Sofia a trebuit să îndure soarta pe care i-au pus-o în cârcă cei din ţara ei. A fost neglijată, lăsată să îndure foamea trupească şi cea sufletească. Dacă l-ai întreba, acum, pe cineva de pe stradă, probabil ţi-ar răspunde că moartea e de preferat felului de viaţă pe care l-a avut Sofia.

Şi cu toate acestea Sofia a fost găsită de cineva care s-a ataşat de ea. Anul trecut prietena mea Lauren, împreună cu familia sa, a dus-o acasă, în West Coast. Cu o nutriţie adecvată şi cu un hectar de iubire a ajuns la liman …

sofia2

Acum Sofia e fericită; este o fetiţă surâzătoare şi se simte bine în noua sa familie. În plus, iată un lucru îmbucurător, acum cântăreşte dublu!

Când l-am auzit pe un prieten pro-choice zicând: „Cred că avortul trebuie să fie liber căci, doar în acest fel, orice copil este un copil voit”, i-am povestit istoria Sofiei. Dar şi pe cea a Daşei, a Emiliei, a Garei, a Marniei … a mai multor copii care au intrat în familiile prietenilor mei în ultimii câţiva ani. Cu toţii au sindromul Down sau alte infirmităţi care îi nedreptăţeşte încă de la naştere. Ei bine, toţi aceşti sărmani nu sunt doar primiţi, ci şi iubiţi şi îngrijiţi asemenea unei comori nepreţuite. (…)

Orice copil ESTE un copil voit. Iar Sofia, în ciuda dezavantajelor biologice inițiale, este dovada a ceea ce poate deveni o fiinţă umană refuzată.

 

de Crystal Kupper, http://blog.secularprolife.org 
Traducere: Adrian Măgdici

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s