Lumea în care trăim …


 

 

Două chestiuni m-au impresionat în ultimele săptămâni, aparent fără nicio legătură între ele, însă de fapt, după părerea mea, destul de legate. Prima chestiune: este vorba despre un clip care a devenit viral pe YouTube – chiar acum are peste 13 milioane de vizitatori –  în care apare un pompier ce salvează un pisic dintr-un incendiu.

A doua chestiune: este vorba despre povestea unui medic aborţionist care obişnuieşte să-i fotografieze pe copii pe care-i avortează. Motivul? Chipurile pentru ca părinţii să-şi poată aminti de evenimentul „naşterii” copilului avortat.

Îmi dau seama că aceste două istorioare nu par să aibă vreo legătură. Totuşi, pentru mine acestea sunt un sinistru indiciu a valorii pe care cultura noastră o acordă mai degrabă animalelor decât unui copil nenăscut. Cea mai mare parte a oamenilor sunt de acord că persoanele au o valoare mai mare decât animalele, excepţie făcând cei ce nu sunt de acord cu superioritate omului, care cred că persoanele şi animalele au o valoare egală. Iarăși, nu cred să existe prea mulţi oameni care să susţină că persoanele ar avea o mai mică valoare decât animalele.

Însă… când ne este dat să trăim într-o lume care se emoţionează la vederea poveştii salvării unui pisic, însă rămâne indiferentă când e vorba de cruda ucidere a copiilor nenăscuţi, ceva pare să nu meargă. Iar culmea acestei nepăsări devine evidentă atunci când unii părinţi, nu numai că-şi măcelăresc copii ce-s pe cale să se nască, ci mai doresc să le facă şi fotografii, pentru a avea o amintire … Legătura dintre cele două istorii nu face altceva decât să-mi confirme un trend pe care l-am întrezărit încă de pe când lucram cu fotografii despre avort, în campusurile colegiilor.

Mulţi oameni sunt atât de insensibili faţă de avort încât se avântă în comentarii deşucheate ori bolnăvicioase, ori pur şi simplu nu vor să accepte ceea ce avortul este cu adevărat.

Ambele istorii au un impact direct, una dintre ele avându-l în centru pe cotoiul ce se zbate să supravieţuiască, iar cealaltă avându-i ca protagonişti pe feţii avortaţi. De ce, oare, atâta lume priveşte cu indiferenţă la consecinţele avortului, în timp ce 13 milioane de oameni sunt mişcaţi la vederea unui pisic salvat? Să ne fie clar: nu este nimic rău că acei pompieri au salvat un biet pisic (din moment ce au avut grijă să-i salveze pe oameni) şi iarăşi, nu-i nimic rău să fim mişcaţi de un asemenea clip. Însă, mai înainte de a ne emoţiona prea tare la vederea unui pisic salvat, poate că ar fi timpul să ne simţim copleşiţi, ca şi generaţie, din cauza celor 50 de milioane de copii – iar numărul creşte –  ce au fost ucişi de când cu faimoasa „Roe v. Wade”.

de Alycia Hartley, http://blog.secularprolife.org/
Traducere: Adrian Măgdici 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s