Raportul Estrela: implicaţiile pentru cadrele medicale


ue

Raportul Estrela, referitor la sănătatea sexuală şi reproductivă (SRHR), elaborat de Comisia pentru drepturile femeilor şi egalitatea de gen, a fost respins în Plenul PE pe 22 oct. şi retrimis la Comisie, care îl poate reface şi supune din nou la vot începând cu ian. 2014. UE nu are competenţe în domeniul sănătăţii publice, conform principiului subsidiarităţii, dar acest Raport a încercat, printre altele, să facă din avort un „drept” pentru care sistemele publice de sănătate trebuie să fie răspunzătoare. (Să ne reamintim că avortul nu face parte din drepturile protejate la nivel internaţional.)

Pe scurt, Raportul propune: liberalizarea completă a avortului (în Irlanda, Polonia şi Malta avortul la cerere este încă interzis) şi decontarea acestuia din banii asigurărilor obligatorii de sănătate, decontarea contraceptivelor din banii publici şi accesul minorilor la servicii de sănătate sexuală fără ştirea părinţilor, finanţarea organizaţiilor private de sănătate a reproducerii din banii publici, educaţia sexuală obligatorie de la vârsta de 4 ani şi fără acordul părinţilor etc.

Cadrele medicale sunt interesate în mod direct de solicitarea de „reglementare” a obiecţiei de conştiinţă. Citez din Raport: în câteva alte state membre avortul, deși este legal, este din ce în ce mai inaccesibil din cauza unor bariere normative sau practice, cum ar fi recurgerea abuzivă la obiecția pe motive de conștiință, perioadele obligatorii de așteptare sau consilierea părtinitoare. Sunt vizaţi mai ales ginecologii şi anesteziştii, dar şi alte specialităţi şi farmaciştii.

Citeşte mai departe pe http://alinaioanadida.blogspot.ro/

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s