Belgia. Liderii religioşi s-au unit împotriva legalizării eutanasierii minorilor


protest

„Eutanasierea celor mai fragile persoane este inumană şi distruge fundamentele societăţii noastre”, este concluzia liderilor creştini, musulmani şi evrei din Belgia care au semnat împreună un document prin care îşi arată dezaprobarea pentru proiectul de lege care doreşte extinderea eutanasiei legale în Belgia la minori şi la persoane care suferă de demenţă. Controversatul proiect de lege a fost prezentat acum câteva luni, iar acum se află în atenţia Senatului şi a întregii opinii publice.

„În timp ce Parlamentul se pregăteşte să discute posibila extindere a legii din 2002 care legalizează eutanasia, dorim încă o dată să ne facem auzită vocea în această dezbatere care priveşte întreaga societate, atât în calitate de cetăţeni care se bazează pe argumente filosofice, cât şi în calitate de credincioşi moştenitori ai propriilor tradiţii”, au scris liderii religioşi în comunicatul preluat de agenţia de presă Cathoble. Liderii religioşi din Belgia denunţă banalizarea gravităţii unei astfel de decizii politice şi amintesc că în ciuda indignării pe care o poate provoca suferinţa, a oferi minorilor posibilitatea de a decide asupra propriei morţi este o manipulare a capacităţii şi a libertăţii lor.

De asemenea, extinderea eutanasiei la persoanele care suferă de demenţă reprezintă negarea demnităţii lor şi oferirea vieţii acestora în mâinile tutorilor, cei care vor lua în realitate decizia.

„În loc ca persoana care suferă să fie sprijinită, unind toate persoanele şi forţele care o înconjoară, se riscă divizare forţelor şi implicit izolarea persoanei care suferă, făcând-o să se simtă vinovată şi condamnând-o la moarte”. „Eutanasierea celor mai fragile persoane”, încheie comunicatul, „contrazice în mod radical condiţia lor de oameni”. De aici rezultă refuzarea categorică a logicii care „distruge fundamentele societăţii”.

Sursă: http://ro.radiovaticana.va/

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s