Drum spre liniştea interioară


 

În primul rând, sufletul trebuie să se golească de el însuşi şi să tindă spre liniştea interioară. Într-adevăr, prin natura sa, sufletul este plin de-o varietate infinită de lucruri, din care unul vrea să-l substituie pe celălalt, provocând astfel o intimă şi continuă mişcare, care de multe ori devine furtună şi tumult. Când ne trezim dimineaţa, încep deja să ne deranjeze toate îndatoririle şi preocupările zilei – asta dacă n-am alungat deja odihna din timpul nopţii – şi ne asaltează întrebarea alarmantă: cum aş putea să fac totul într-o singură zi? Când voi face aceasta şi când aceea? Cum voi face să încep aceasta şi aceea? Atunci ne cuprinde agitaţia, am vrea să sărim jos şi să ne aruncăm în acţiune.

Este momentul să punem mâna pe frână şi să ne spunem: încet! încet!

Mai ales, nimic nu trebuie să mă preocupe acum: prima mea oră a zilei trebuie să fie a Domnului şi doar ca urmare a acesteia, mă voi dărui acelor opere pe care El mi le cere; şi va fi El cel care-mi va da forţă să le conduc până la sfârşit.

Vreau să mă apropii de altarul lui Dumnezeu: aici nu este vorba de mine şi de problemele mele mărunte, ci de marele Sacrificiu ispăşitor.

Eu pot să particip la acesta, să mă purific, să devin veselă şi, cu tot ceea ce va trebui să fac sau să îndur, pot să mă pun pe altar în timpul sacrificiului. […]

Începând-mi ziua încărcată, după această oră matinală de reculegere, sufletul meu va fi liniştit şi golit de tot ceea ce ar vrea să-l atace şi să-l îngreuneze, va fi plin de sfânta bucurie, de curaj şi energie. Devenită deschisă şi înţelegătoare, pentru că a ieşit din ea însăşi şi a intrat în viaţa divină, iubirea arde în ea asemeni unei flăcări liniştite, care, aprinsă de Domnul, o împinge să iubească şi să aprindă iubirea în alte inimi.

Vede cu claritate trăsătura succesivă a drumului şi, deşi nu poate să privească foarte departe, ştie că poate să spună: când voi ajunge acolo, unde acum se termină orizontul meu, atunci se va deschide pentru mine o nouă perspectivă.

Încep, deci, îndatoririle zilei: poate predarea, de la patru la cinci ore, una după alta, şi trebuie să te dedici într-un mod serios, mai mult, trebuie ca la fiecare oră să predai o materie diferită. Într-o oră sau alta poate nu vom reuşi să îndeplinim ceea ce ne-am propus, poate vor interveni o mulţime de lucruri: oboseală, întreruperi neprevăzute, neputinţa elevilor, un cumul de plictiseli făcute anume pentru a duce la exasperare şi chiar până la angoasă…

Sau poate fi vorba despre serviciul într-un birou: necesitatea de a avea de-a face cu superiori sau colegi poate antipatici, care ne impun exigenţe pe care noi ne simţim incapabili de a le satisface sau care ne fac reproşuri nejustificate; mizerii umane, şi, poate chinuri de orice fel.

Soseşte miezul zilei: istovite, extenuate, ne întoarcem acasă.

Aici ne aşteaptă probabil noi probleme. Unde e acea prospeţime a sufletului cucerită de dimineaţă? Din nou neliniştea şi tulburarea ar vrea să pună stăpânire pe inima noastră: ne simţim asaltate de stări de revoltă, de duşmanie, de remuşcare. Şi câte mai sunt de făcut până deseară!

Nu trebuie să ne aruncăm în muncă imediat? Nu! Nu înainte de a fi făcut linişte în sufletul nostru măcar pentru un moment: fiecare trebuie să se cunoască pe ea însăşi, pentru a şti unde şi cum să recâştige liniştea.

Cel mai bun lucru, dacă e posibil, ar fi să ne oprim un moment în faţa Tabernacolului pentru a ne abandona cu încredere problemele.

Cine nu poate s-o facă, cine are, poate, nevoie şi de-o clipă de odihnă, să încerce să se retragă în camera sa pentru o scurtă pauză. Şi dacă e imposibil să ne permitem odihna externă, dacă nu este un ambient unde să ne aflăm singuri, dacă îndatoriri indispensabile ne interzic această pauză silenţioasă, să încercăm, în acest caz, să ne izolăm pentru o clipă de tot şi să ne refugiem în Dumnezeu: El e aici şi te aşteaptă, şi într-un singur moment ne poate da ceea ce avem nevoie.

Astfel, ziua continuă, poate cu o doză de oboseală mai mare, cu un efort mai apăsător, dar continuă în pace.

Şi când soseşte noaptea şi o privire retrospectivă ne arată că totul a rămas lipsit de unitate, că o mare parte din ceea ce ne-am propus a rămas neîndeplinit, că avem multe motive pentru care să ne simţim ruşinaţi şi pentru care să ne căim: atunci, acceptăm fiecare lucru aşa cum este, şi punem totul în mâinile lui Dumnezeu.

Acum ne vom putea odihni cu adevărat, vom putea începe următoarea zi ca pe-o nouă viaţă.

Aceasta este doar o mică sugestie asupra modului de organizare a zilei pentru a face loc harului lui Dumnezeu. Fiecare va şti mai bine care va trebui să fie aplicarea concretă, după propriile condiţii de viaţă.

Astfel ar mai fi de demonstrat încă, cum duminica ar trebui să fie poarta largă, prin care lumina cerului ar putea să se împrăştie asupra sărăciei vieţii cotidiene şi ar putea să ne dea putere pentru activitatea din timpul întregii săptămâni; precum marile solemnităţi, momentele festive şi perioadele de penitenţă trăite în spiritul Bisericii, sunt potrivite pentru maturizarea sufletului de a-l pregăti cu fiecare an mai mult pentru odihna Sabatului etern.

De aceea, va fi datoria fiecăreia să reflecte, ţinând cont de respectivele condiţii fizice şi morale, de exigenţele actuale ale vieţii, asupra modului de organizare a propriei zile şi de ordonare a întregului an pentru a pregăti calea Domnului. Orarul va trebui să fie pentru fiecare diferit şi adaptat cu o anumită elasticitate pentru diferitele necesităţi din cursul timpului; şi astfel stările sufleteşti vor varia de la o persoană la alta.

Mijloacele adaptate să procure, să stimuleze şi să şi restabilească uniunea cu Domnul- precum, de exemplu, meditaţia, lectura spirituală, rugăciunea liturgică, participarea la diversele activităţi în Biserică, nu sunt aceleaşi pentru toţi, şi nici chiar la fel de roditoare în diferitele perioade: meditaţia de exemplu, nu poate fi făcută de toţi, nici mereu în acelaşi fel.

Contează destul de mult să individualizezi cel mai eficient exerciţiu pentru propriul spirit şi de pe urma căruia să profiţi.

Dacă am medita viaţa Maicii Domnului de la Purificare până la Calvar, am descoperi cu ajutorul ei drumul ce conduce la liniştea interioară.

Scrisoare lunară scrisă de Edith Stein către Societatea Religioasă
Sursă: http://www.carmelitanisnagov.ro

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s