De ce s-a făcut Dumnezeu om (Anselm)


„De ce s-a făcut Dumnezeu om”, dialog scris în 1098. Început în Anglia şi terminat în Italia, tratează dogma întrupării şi Răscumpărării divine. Se compune din două cărţi: Cartea 1 – Combate obiecţiile necredincioşilor, arătând că fără Cristos nici un om nu s-ar fi putut mântui nici prin el însuşi, nici prin puterea vreunei creaturi angelice.

Cartea a II-a – Afirmă că omul are sădite în natura sa, ca ultim scop, mântuirea şi fericirea eternă. Pentru a-şi atinge scopul, omul, creatură finită, trebuie să-şi ispăşească păcatul (infinit sub unele aspecte) faţă de Dumnezeu. Acest lucru nu putea fi făcut de un om (datorită finitudinii sale) şi nici de Dumnezeu, care nu trebuia să ispăşească, ci de un om-Dumnezeu. Se descriu apoi însuşirile pe care acest om-Dumnezeu trebuia să le aibă pentru a realiza Răscumpărarea. Capitolul 22 prezintă concluziile.

Lucrarea este cel dintâi tratat care oferă o abordare teoretico-logică asupra misterului Răscumpărării, până la Anselm această temă fiind privită ca indiscutabil obiect al credinţei. Deşi trădează o vădită grabă sub aspect compoziţional, dialogul este socotit, alături de Monologion şi Proslogion, ca o capodoperă anselmiamă.

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s