Prezentare


 

Ideea de a scrie despre argumente de bioetică, persoană şi societate este mai veche. Prima încercare a fost aceea de a deschide o pagină Facebook, intitulată Bioeticale, acum Bioeticaledotcom, pe peretele căreia postam diferite argumente de natură bioetică. Din păcate nu prea am avut timp să mă ocup de acest „perete”, căci aveam alte îndatoriri. Nici acum nu pot dedica prea mult timp acestui hobby, însă sper să pot da ceva mai mult, cel puţin să fiu mai original.

A vorbi despre bioetică, cel puţin din punctul de vedere al bioeticienilor deceniilor trecute, însemna să faci o analiză etică/morală a unor situaţii medicale spinoase care trebuiau să fie rezolvate în timp util, aşa cum ar fi aflarea unor criterii cu ajutorul căror să se poată decidă care dintre numeroşii pacienţi aflaţi în lista de aşteptare puteau să acceadă la anumite tratamente etc. Actualmente, însă, tot mai mulţi bioeticieni încep să se întoarcă spre o accepţiune, înglobată în termenul „bioetică”, ce a fost dată uitării în ultimii ani, şi anume aceea a unei mai mari griji faţă de biosferă [cfr. Jahr Fritz, «Bio-Ethik: Eine Umschau über die ethischen Beziehungen des Menschen zu Tier und Pflanze», in KosmosHandweiser für Naturfreunde 24/1 (1927) 2-4; cfr. Muzur Amir, Sass Hans Martin (Eds), Fritz Jahr and the Foundations of Global Bioethics: The Future of Integrative Bioethics, LIT Verlag, Zürich & Berlin 2012].

Este de bun augur întoarcerea către natură (biosferă)? Depinde. Pericolul poate fi acela de a pune între paranteze antropologia pentru a exalta, de exemplu, specii animale torturate ori pe cale de dispariţie. În acest fel avorturile, sinuciderile asistate etc. ajung să fie ignorate de societate, în timp ce cânii maidanezi devin pe zi ce trece subiectul preferat al mass-mediei. Pe de altă parte, însă, grija faţă de biosferă este un imperativ ce nu trebuie neglijat, mai ales dacă se ţine cont de faptul că şi noi, oamenii, facem parte din acest spaţiu vital, indispensabil nouă şi tuturor generaţiilor viitoare. Anticii obişnuiau să spună: „in medio stat virtus”. Altfel spus, calea de mijloc (echilibrul) este de perferat extremismului de orice fel. NU radicalismelor de genul „ori… ori”. DA atitudinii mentale care pune accent pe varianta „şi … şi”. Asta pentru că la momentul de faţă şi omul are nevoie de biosferă, dar şi biosfera are nevoie de om. Simbioza este posibilă, deşi omul transcende natura.

Înţelegerea acestei transcendenţe a omului, cred eu, este cheia care ne permite să accedem la adevărul ultim al persoanei umane, adevăr care face din bioetica personalistă o bioetică specială, fără ca prin aceasta să se desconsidere biosfera. Sf. Francisc de Assisi era pe deplin conştient de acest adevăr în momentul în care a ajuns să exclame: „Lăudat fii Tu, Domnul meu, pentru sora noastră, mama Pământul / care ne ţine şi ne hrăneşte / care rodeşte poame felurite cu flori smălţuite şi cu ierburi” (Cântecul Fratelui Soare).

Adrian Măgdici, publicaţii:

La dignità personale dell’embrione umano nella luce dell’Istruzione Dignitas personae

Tomáš Špidlík, stareţul iezuit care vorbea „din toată inima” despre inimă

O prietenie ecumenică

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: